Consumul de alcool dupa operatia de gastric sleeve

Home/Uncategorized/Consumul de alcool dupa operatia de gastric sleeve

Consumul de alcool dupa operatia de gastric sleeve

Decizia de a apela la o operație de gastric sleeve nu necesită neaparat restrictii majore in cadrul stilului de viață dar necesita atentie sporita in privinta anumitor aspecte, inclusiv în ceea ce privește consumul de alcool. Marea întrebare pe care o formulează cei mai mulți pacienți este: ”pot consuma alcool după operația bariatrică”? Unii chirurgi spun „da”, dacă se face cu moderație și treptat. Alți chirurgi spun ”nu”. În principal, medicul dumneavoastră va face o recomandare în funcție de situația cu care se confruntă.

red-wine-glassCorpul uman reacționează extrem de diferit în cazul fiecărei persoane, existând un cumul de factori ce influențează acest lucru: metabolismul, sexul, înălțimea, factorul genetic, de aici și răspunsurile diferite.

În continuare vom prezenta câteva informații în legătură cu motivul pentru care răspunsul la întrebarea de mai sus este extrem de controversat în lumea științifică medicală.

  • Alcoolul este foarte bogat în calorii, dar nu are valori nutritive. Există unele studii care arată însă că vinul roșu oferă unele beneficii pentru sănătate. După o operație de gastric sleeve este recomandat să evitați consumul de calorii goale, pe care corpul le va absorbi cu ușurință. Consumul de alcool poate duce la creșterea în greutate, nu la pierderea acesteia.
  • Metabolismul este afectat după operația de gastric sleeve. Nivelul de alcool din sânge va fi mereu mai ridicat ca la persoanele ce nu au trecut printr-o astfel de operație. Pe aceeași idee, valorile alcoolului în sânge vor reveni la normal într-o durată de timp mai lungă. Au fost raportate câteva cazuri documentate bine în presa din Statele Unite ale Americii pe această temă.
  • Dieta post chirurgie bariatrică este una destul de strictă, in primele cateva saptamani, una în care va este recomandat să nu fiti sedentari, uneori să administrați vitamine și minerale și să consumați un anumit număr de calorii. Alcoolul poate înlocui calorii de calitate obținute din mâncare.
  • Consumul de alcool scade nivelul de glucoză din sânge. În cazul anumitor persoane se poate ajunge rapid la hipoglicemie.

Multe tipuri de chirurgie bariatrică, cum este și cazul gastric sleeve, modifică modul în care funcționează absorbtia alcoolului. Ca rezultat, alcoolul poate avea un efect diferit asupra dumneavoastră după intervenția chirurgicală.

O explicație mai pe larg.

Cea mai mare parte a absorbției alcoolului are loc în intestinul subțire. În loc să fie absorbit parțial de stomac, după chirurgia bariatrică majoritatea alcoolului trece repede în intestinul subțire.

Cu cât ramâne mai mult în stomac, cu atât efectul este mai scăzut și mai tardiv. Absorbția are loc mai lent. Acesta este motivul pentru care intoxicația cu alcool – în termen popular, beția – are loc mai repede pe stomacul gol, alcoolul nu este încetinit de alimentele aflate în procesul de digestie și trece mai repede în intestinul subțire.

În operația de gastric sleeve are loc o rezecție parțială a stomacului, astfel că rolul său de ”depozit” până la absorbție va fi diminuat.

Conform Asociației Americane a Chirurgiei Metabolice și Bariatrice, alcool nu este recomandat imediat după chirurgia bariatrică. Alcoolul conține multe calorii și oferă beneficii nutritive minime, lucrând împotriva scopului primordial – acela de a pierde în greutate. Spre exemplu, vinul conține de două ori mai multe calorii per gram decât sucul acidulat din comerț. Alcoolul absorbit va fi mult mai potent, iar studiile au arătat că persoanele ce trec printr-o operație de gastric sleeve au șanse mai mari de a deveni dependenți.

Există, de asemenea, patologii asociate cu consumul de alcool care au un risc mai mare de apariție după operație, precum:

boala de reflux gastroesofagian, cancere gastrice si esofagiene, gastrită, probleme cardiace, ciroza hepatică, pancreatita acută, disfuncții cognitive.

Câteva sfaturi cheie:

  • Nu consumați alcool cel puțin câteva luni după operație
  • Nu conduceți mașina (chiar și după cantități mici consumate, efectul este mult mai potent)
  • Este de preferat să consumați alimente înainte de a bea alcool
  • Evitați băuturile alcoolice cu zahăr inclus
  • Urmați dieta bariatrică în continuare.
By | 2017-07-19T14:40:28+00:00 martie 1st, 2016|Uncategorized|Comentariile sunt închise pentru Consumul de alcool dupa operatia de gastric sleeve